În ultimii ani problemele de mediu au crescut și reprezintă un risc tot mai mare pentru continuitatea vieții planetei și a populației. Cele mai grave probleme de mediu sunt: încălzirea globală, defrișările excesive, poluarea, acidificarea oceanelor, extincția speciilor, ploile acide, poluarea apei , degradarea solului, eliminarea deșeurilor și problemele de sănătate publică.
Ploile acide reprezintă o problemă mai puțin mediatizată sau discutată însă care are un impact puternic asupra omenirii.
Ploile acide sunt precipitațiile care au un pH mai mic decât 5,6 sau în alte cuvinte ploi cu caracter acid pronunțat.
Acestea se creează asemănător ploilor obișnuite. Caracterul acid al ploii este căpătat în urma intrării în contact a vaporilor de aer cu dioxidul de sulf și oxidul de azot eliberat în atmosferă în timpul arderii de combustibili. (De exemplu: de către mașini, uzine, etc.)
Ploile acide au o răspândire neregulată pe glob, cu zone afectate mai grav și, respectiv, mai puțin. Cele mai afectate regiuni sunt: Europa de Est, Sud-estul Canadei, Coasta de sud-est a Chinei și insula Taiwan, Europa de nord-est, Nord-estul Statelor Unite, Polonia și mai nou se extinde și spre Peninsula Scandinavă.
Efectele ploilor acide pentru mediu sunt, în special, devastarea pădurilor și a solului, a apelor stătătoare, devastarea clădirilor. Pentru oameni și alte vietăți, acestea creează probleme de sănătate cardiace și respiratorii. De asemenea, ele reprezintă cauza morții a numeroase specii de insecte și nevertebrate acvatice.
Pentru a diminua efectele devastatoare ale ploilor acide există anumite măsuri de prevenire, precum: Crearea stațiilor de desulfurare sau dezvoltarea vehiculelor ecologice pe scară largă. În cazul apelor contaminate, cea mai buna soluție o reprezintă tratarea acestora.
În lume există mai multe organizații care au ca scop restaurarea ecosistemelor deteriorate de ploile acide, iar susținerea și promovarea acestora este o altă soluție pentru prevenirea efectelor ploilor acide.
În concluzie educarea noastră este un pas important în reducerea problemelor de mediu actuale. Modul în care acționăm și grijă noastră față de mediu ne vor ajuta să realizăm primii pași pentru combaterea acestor probleme. Societatea și mediul reprezintă părți inseparabile ale aceluiași întreg, iar aplicarea soluțiilor pentru a combate problemele provocate de noi înșine va asigura durabilitatea planetei.
Rusu Andreea și Luchian Radu